Festivalul bucuriei
La Viena, expozițiile, concertele și o piesă radiofonică interactivă ne aduc aminte de Ludwig van Beethoven. Anul acesta se împlinesc 250 de ani de la nașterea geniului.
Dacă Viena e pe lista ta scurtă în 2020, cel mai probabil că vei auzi pe străzi „Alexa, activează Beethoven Viena” sau „OK; Google, vorbește cu Beethoven Viena”. Orașul a colaborat cu orchestra Simfonică Viena, pentru a crea un teatru radiofonic interactiv. Acesta ne spune povești și anecdote despre lucrările și personalitatea sa. Fundalul muzical corespunzător este asigurat de înregistrările Orchestrei Simfonice Viena, sub bagheta dirijorului Philippe Jordan. Pentru aceasta s-au ales melodii din toate cele nouă simfonii ale lui Ludwig van Beethoven.
Însă în centrul evenimentului aniversar „250 de ani Ludwig van Beethoven” se află numeroase expoziții și concerte. Sub motto-ul „Vienna 2020. Capital of Music“, orașul îl celebrează pe marele compozitor, care a trăit timp de 35 de ani în oraș, contribuind la recunoașterea internațională a Vienei drept capitală a muzicii.
Evenimentele de referință din anul Beethoven 2020
- În sala de gală (Prunksaal) a Bibliotecii Naționale a Austriei vei putea descoperi expoziția „Beethoven. Menschenwelt und Götterfunken“. Expoziția se desfășoară până pe data de 19 aprilie.
- Cunoscutul actor și regizor Christoph Walz, laureat al premiului Oscar, pune în scenă opera Fidelio la Theater an der Wien, unde de altfel a fost pusă pentru prima dată în scenă această operă; acest lucru se întâmpla în anul 1805. Vor avea loc șase evenimente între 16 și 27 martie.
- Între 23 martie și 6 septembrie, Muzeul de Istorie a Artei prezintă expoziția „Beethoven bewegt/Beethoven impresionează“. Picturile, desenele, sculpturile, videoclipurile și instalațiile creează o punte vizuală care ne plimbă din trecut până în zilele noastre.
- În cadrul „Fest der Freude/Festivalul bucuriei“ pe data de 8 mai, care va avea loc la Heldenplatz, orchestra Simfonică Viena va încânta sufletele spectatorilor cu secțiuni din opera Fidelio.
- Muzica lui Ludwig van Beethoven se află și în centrul atenției în cadrul concertului nocturn estival (Vienna Summer Night Concert) din parcul Palatului Schönbrunn al Filarmonicii din Viena, programat pentru data de 21 mai.
- Muzeul Leopold a pregătit expoziția „Inspiration Beethoven. Eine Symphonie in Bildern aus Wien 1900 / Beethoven ca sursă de inspirație. O simfonie în imagini a orașului Viena din anul 1900”. Expoziția se va desfășura între 30 mai și 21 septembrie.
- Casa Muzicii/Haus der Musik îl celebrează pe Beethoven pe parcursul întregului an printr-o serie de expoziții și evenimente. Expoziția „Inside Beethoven“, care va avea loc între 10 iunie și 10 august, le va permite vizitatorilor să experimenteze ce înseamnă să fii parte a unui ansamblu muzical.
- Musikverein, sala de concerte Wiener Konzerthaus, Opera de Stat de la Viena, Theater an der Wien, precum și alte săli de concerte au în program concerte dedicate lui Beethoven pe parcursul întregului an.
Ludwig van Beethoven s-a născut în anul 1770 în Germania. În anul 1792 a călătorit la Viena. Această vizită, inițial gândită drept o călătorie de studii, s-a transformat în ședere permanentă. Timp de mai bine de 35 de ani, marele compozitor a influențat lumea muzicală a orașului Viena. El este considerat un reprezentat de seamă al Clasicismului Vienez dar și un precursor al Romantismului.
Wien Tourismus
E-Mail: info@wien.info
Web: www.wien.info
Telefon: +43 1 24555
Recomandările redacției
Magia scenelor
26.02.2020În 2020 Festivalul Salzburg împlinește 100 de ani. Cu această ocazie la Muzeul Salzburg a fost pregătită o expoziție specială: „Großes Welttheater/Marele teatru universal”.
Citește mai multSpații artistice
26.02.2020Muzeul Universal Joanneum aduce perspective diferite, în cele nouăsprezece muzee aflate în treisprezece locuri din landul Stiria.
Citește mai multPasiuni
26.02.2020Expozițiile din Austria Inferioară spun povestea lipsită de clișee a Împărăteasei Elisabeth, cunoscută drept Sisi și a fiului ei, Rudolf.
Citește mai multPuterea oțelului
26.02.2020Campusul universității Johannes Kepler din Linz devine noua casă a festivalului disruptiv Ars-Electronica în 2020.
Citește mai mult