Savoare chiar ȋn calea ta

Un tur cu bicicleta pe traseele cicliste Genuss-Radrouten din Tennengau, Landul Salzburg, nu doar că-ţi activează corpul și spiritul, ci ȋţi crește și apetitul.

Atracţia centrală a tururilor cicliste GenussTouren este brânza Tennengauer AlmKäse, care poate fi gustată în cadrul unor degustări, sau simplu, pe pajiștile idilice ale regiunii. Poţi opta, de exemplu, pentru traseele Käse-Tour și Almentour: traseul Käse-Tour are 21,5 kilometri, pe ruta Kuchl – Golling – Bad Vigaun și retur. Punctele de prim rang ale traseului sunt firma producătoare de brânză Bio-Hofkäserei Fürstenhof și câteva din restaurantele tradiționale, care te ȋmbie cu feluri de mâncare pe bază de brânzeturi locale.

Dacă vrei să cercetezi ȋndeaproape patria vacilor de lapte din Alpi, trebuie să pedalezi cu mai multă forță. Pe traseul Salzburger Almentour, parcurgi un total de 147 kilometri și 4170 de metri diferenţă de nivel. Pentru efort, eşti ȋnsă recompensat cu priveliștile de o frumusețe răpitoare ale munților dimprejur și cu cabanele primitoare, adevarate invitaţii la relaxare.

Info turistic Tennengau
E-Mail: info@tennengau.com
Web: www.tennengau.com
Telefon: +43 6245 70050

Galerie foto

© OT du Pays de Salzbourg / Markus Greber Tennengau, Pays de Salzbourg, Autriche
© SalzburgerLand / Markus Greber Tennengau
© SalzburgerLand / Markus Greber Tennengau