Slow food pe munte
„Schiază și economisește energie” este deviza hotelului Slow-Food-Hotel Mondschein aflat în Stuben am Arlberg, la poalele muntelui Arlberg.
„Green living este un concept pe care noi îl aplicăm zi de zi, din pură convingere”, ne-a confirmat Markus Kegele. Atât Mondschein, hotelul pe care îl deține și a cărui clădire inițială a fost construită în anul 1739, cât și hotelul din apropiere, Mondschein-Chalet din Stuben am Arlberg, poartă eticheta de mediu austriacă, eticheta EU Ecolabel dar și distincția klimaaktiv. Seria lungă de distincții, dar și cifrele confirmă implicarea activă în slujba durabilității: emisiile de CO2 generate de încălzire, producția de apă caldă, felurile de mâncare etc. din hotelul Mondschein sunt de numai 9,13 kilograme de persoană, per noapte de cazare. În celelalte hoteluri din Austria aflate în aceeași categorie, emisiile sunt de aproximativ 50 kilograme.
Odată ajuns în hotel, simți grija pentru mediu și pentru climă, prezentă până la cel mai mic detaliu: de la mobila din lemn și materiale naturale din cameră, la temperatura confortabilă din camere, dar și la masă. De exemplu, o idee foarte originală a fost „minibarul fără curent”. La cerere, băuturile sunt aduse în cameră de room service. Renunțând la frigiderele din cameră nu numai că se economisește energie; lipsa lor contribuie și la un somn odihnitor. Nu există niciun zgomot de frigider care să îți deranjeze somnul. „Mondscheins Alte Gaststube“ este de mulți ani un Slow-Food-Restaurant. Cei de la bucătărie te răsfață cu specialități regionale, de casă, precum pâinea de casă, șunca de vită uscată la aer și șnaps de zâmbru.
Hotel Mondschein
E-Mail: hotel@mondschein.com
Web: www.mondschein.com
Telefon: +43 5582 511
Recomandările redacției
Implicare verde în oraș
26.02.2020La Viena există deja 44 de hoteluri care poartă sigla de mediu și se implică în direcția durabilității.
Citește mai multDin pasiune pentru natură
26.02.2020Cât de relaxante poate fi o cazare în pădure și care este nivelul de confort, pe care ți-l oferă lemnul? La aceste întrebări își vor putea răspunde oaspeții celor șase hoteluri din Salzburger Land.
Citește mai multMinimalismul luxos al podgoriior
26.02.2020În Stiria de Sud, noile căsuțe de vacanță PURESLeben oferă oaspeților frumusețea și entuziasmul pentru viață tipic regiunii.
Citește mai multTotul bio pe malul lacului
26.02.2020Ce e special la un hotel bio? Poți experimenta acest concept la hotelul familiei Knaller în Gralhof în Carintia, pe malul lacului.
Citește mai mult